Să creștem un copil curios?
Poate că mulți părinți sunt mulțumiți atunci când copilul este ascultător, liniștit, nu pune prea multe întrebări, nu cere explicații atunci când nu înțelege ceva și nu contrazice afirmațiile adultului. Este, însă, aceasta cea mai bună atitudine pentru dezvoltarea lui?
Un articol publicat în 2021 de Matthias J. Gruber și Yana Fandakova, în revista Current Opinion in Behavioral Sciences, arată că interesul, surpriza și curiozitatea pot susține memoria și învățarea, prin activarea unor mecanisme cerebrale implicate în procesarea noutății, recompensei și controlului cognitiv. Altfel spus, copilul curios nu doar reține mai bine anumite informații, ci este mai pregătit să caute, să compare, să testeze și să exploreze. Curiozitatea poate deveni, astfel, una dintre bazele unei atitudini active în viață: copilul învață să nu aștepte doar răspunsuri gata formulate, ci să observe oportunități, să formuleze întrebări și să caute singur direcții de dezvoltare.
Putem dezvolta această trăsătură atât de importantă? Da, dar nu este întotdeauna comod. Mai întâi trebuie să acceptăm că explorarea copilului poate părea uneori dezordine, pierdere de timp sau abatere de la „ce ar trebui făcut”. Un copil care desface, combină, întreabă, verifică, insistă sau revine asupra aceleiași teme poate fi solicitant pentru adult. Și totuși, tocmai aceste comportamente pot fi semne ale unei minți active.
De asemenea, întrebările repetate ale copilului pot fi mai greu de suportat decât oferirea rapidă a unui răspuns. Dar, de multe ori, răspunsul primit prea repede este uitat la fel de repede. Când copilul este încurajat să caute, să presupună, să verifice, să greșească și apoi să corecteze, informația devine parte din propriul lui efort de înțelegere. Adultul nu dispare din proces, ci îl ghidează: poate indica surse, poate corecta erori, poate completa informația și poate ajuta copilul să distingă între o explicație bună și una superficială.
Curiozitatea pornește adesea de la incertitudine: ceva nu se potrivește, ceva lipsește, ceva surprinde. La copilul mic, această curiozitate se manifestă prin explorarea mediului, joc, întrebări și dorința de a vedea „ce se întâmplă dacă…”. Mai târziu, spre adolescență, curiozitatea se poate transforma treptat într-o căutare a sensului: „Ce îmi place?”, „La ce sunt bun?”, „Ce contează pentru mine?”, „Ce fel de viață vreau să construiesc?”. Dincolo de acumularea de cunoștințe, curiozitatea poate contribui la formarea unor valori, interese și obiective proprii.
Beneficiile sunt importante pentru viitorul copilului și al adolescentului: rafinarea intereselor, descoperirea unor hobby-uri, configurarea treptată a preferinței pentru anumite domenii sau profesii, creșterea toleranței la incertitudine, dezvoltarea gândirii critice și exersarea capacității de a lua decizii. Chiar și deciziile greșite pot avea un rol formativ, atunci când sunt discutate și înțelese: ele arată unde au apărut erorile, ce informații au lipsit și ce ar putea fi făcut diferit data viitoare.
Cum poate părintele stimula curiozitatea?
În primii ani, prin jocuri educative, jocuri de construcție, jocuri de atenție și memorie, experimente simple, activități senzoriale și jocuri de rol. Mai târziu, prin vizite la muzee, grădini zoologice sau botanice, prin reviste și cărți discutate împreună, documentare scurte, atlase, enciclopedii, hărți, colecții, observații în natură sau mici proiecte practice. Oferta editorială pentru copii este astăzi foarte bogată, iar pentru familiile care nu își permit să cumpere multe cărți există biblioteci publice, biblioteci școlare și chiar biblioteci susținute de institute culturale sau ambasade.
Important este ca părintele să nu transforme curiozitatea într-o nouă obligație de performanță. Nu orice interes al copilului trebuie imediat evaluat, transformat în concurs sau orientat spre excelență. Uneori, un hobby are valoare tocmai pentru că îi oferă copilului bucuria de a explora fără presiune. Din aceste explorări aparent mici se pot naște, în timp, pasiuni stabile, încredere, perseverență și chiar direcții profesionale.
A crește un copil curios nu înseamnă a crește un copil comod. Înseamnă a accepta un copil activ în raport cu lumea: unul care întreabă, caută, greșește, revine, compară și își construiește treptat propriul mod de a înțelege ceea ce trăiește.